M-am înscris pentru prima dată la Facultatea de Jurnalism, după terminarea liceului, însă am renunțat după primul an datorită problemei de vedere și am ales…
Pentru oameni extraordinari care trăiesc vieți obișnuite
M-am înscris pentru prima dată la Facultatea de Jurnalism, după terminarea liceului, însă am renunțat după primul an datorită problemei de vedere și am ales…
Una dintre întrebările cele mai frecvente din momentul în care am aflat că nu o să mai văd a fost: și acum ce o să…
Până acum am tot scris despre ce impact a avut scăderea vederii asupra vieții mele, iar azi scriu despre calea pe care am ales să…
Încep prin a face distincția între a fi singur(ă) fizic – adică a nu avea în proximitate altă persoană – și singurătatea ca stare emoțională,…
Prejudecățile sunt multe și le putem întâlni în orice domeniu al existenței noastre. Acestea sunt niște păreri cu privire la un anumit lucru, fără o…
Cu toții ne dorim să fim persoane de succes, dar vedem acest lucru foarte diferit. Dacă este să întrebăm fiecare persoană pe care noi o…
De mică, viața m-a învățat să trăiesc într-o lume a aparențelor în care imaginea contează mai mult decât ceea ce simt, într-o lume în care…
De mici suntem învățați să ne oferim ajutorul și știm că acest gest este caracteristica unui om bun, iar noi cu toții ne dorim să…
Când am scris articolul Gânduri pentru luna Mai, în momentul conceperii temelor, mă gândeam să abordez cronologic etapele prin care am trecut și care, de-a…
Mai întâi aș dori să vorbesc puțin despre momentele de criză emoțională, care apar de obicei în urma pierderii unei persoane iubite prin deces sau…