Skip to content

Criza emoțională – cum o depășesc?

Mai întâi aș dori să vorbesc puțin despre momentele de criză emoțională, care apar de obicei în urma pierderii unei persoane iubite prin deces sau despărțire, în urma unui accident sau în urma unui diagnostic care ne impactează existența…

În acest articol intentionez să scriu despre criza emoțională prin care am trecut în urma aflării unui diagnostic care urma sa îmi afecteze fiecare aspect al vieții mele, într-un mod dramatic și evolutiv fără ca eu sa pot stopa sau interveni în vreun fel pentru a opri sau încetini acest proces.

Momentul în care am aflat diagnosticul a venit pe neașteptate și nu eram deloc pregătită în niciun fel pentru așa ceva. Mi se întâmpla ceva împotriva voinței mele și nu puteam înțelege de ce tocmai mie, de ce nu se putea face nimic, de ce nu exista nici o soluție pentru a schimba, trata sau vindeca boala mea. Să știți că există o carte extraordinară în care se descrie în detaliu fiecare moment prin care trecem în momentele de criză, iar cartea se numește “Psihologia traumei “ de Cornelia Mairean și Maria Nicoleta Turliuc.

Era imposibil să îmi controlez gândurile și orice încercare de a vedea dincolo de aceste aspecte ale vieții era absolut imposibil de realizat. A trebuit sa mai trec prin două momente de criză emoțională, cauzele lor fiind însă diferite dar stările și procesul de depășire a momentului fiind aceleași ca la aflarea diagnosticului.

Mi-a luat ceva timp să realizez că totul depindea doar de mine pentru a trece mai ușor peste obstacolele vieții de aceasta natură și am ajuns să caut răspunsuri și soluții concrete. După ce am început căutarea, s-a întâmplat un lucru foarte interesant și anume am aflat că nu eram singura din lume care se confrunta cu astfel de probleme și că de fapt etapele unei crize sunt mereu aceleași și diferă doar motivul care le declanșează: șocul, reacțiile și un drum extrem de anevoios spre viitor. Aflând aceste lucruri, am conștientizat că reacțiile pe care le-am avut eu de fiecare data în acele momente au fost să mă ascund, să îmi ascund lacrimile, să îmi ascund durerea, să par puternică și să îi îndepărtez pe cei la care țineam cu adevărat deoarece nu voiam să fiu o povară și o responsabilitate pentru ei. Am crezut că singura care trebuia să sufăr eram eu și credeam că dacă iubesc cu adevărat pe cineva nu îi încarc și nu îi împovărez cu suferința mea. Să știți că este un mod foarte nociv pe termen lung, această abordare, deoarece alterează modul de relaționare: percepția asupra unei relații și chiar așteptările pot deveni nerealiste, iar în timp această însingurare se transformă în individualism, egoism sau egocentrism dacă nu este tratată. Cel mai eficient mod de tratament este conștientizarea problemei.

După ce am înțeles cu adevărat că am o problemă de care nu pot fugi, pe care nu o pot ascunde la infinit am început să conștientizez că am două variante : prima era să îmi plâng de milă toată viața dar asta însemna să îi împovărez pe cei dragi și să renunț la a mă mai bucura de viață sau a doua varianta era să încep să îmi mut atenția pe ceea ce pot face și să iau viața ca pe o provocare în care miza este propria mea stare de bine pe care unii o numesc fericire. Am ales a doua variantă care înseamnă un drum lung, plin de suișuri și coborâșuri în care fiecare zi e unică și diferită.

As putea compara zilele vieții mele cu piesele unui puzzle: îmi ia timp să le găsesc locul și să le potrivesc, dar știu că au un rost și un loc și fiecare zi căreia ii găsesc locul îmi arată tot mai mult din frumoasa imagine de ansamblu a vieții.

Published inMotivaționale

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *