Când am scris articolul Gânduri pentru luna Mai, în momentul conceperii temelor, mă gândeam să abordez cronologic etapele prin care am trecut și care, de-a lungul timpului, am văzut că sunt în strânsă legătură. Titlul acestui articol este intenționat pus la plural deoarece doresc să accentuez faptul că atunci când suntem în fața unei probleme care urmează să ne afecteze toată viața, frica obișnuită se amplifică. Lucrurile cunoscute, obișnuite, familiare devin străine, inaccesibile și dificil de realizat fără ajutor transformându-se astfel în frici.
Din punctul meu de vedere, frica fără obiect, ca senzație sau – cum e numită modern – anxietatea cred că aș putea-o defini cel mai simplu ca fiind opusul libertății. Antidotul care funcționează întotdeauna împotriva fricii este curajul.
Ca orice om, înainte să înceapă procesul degenerativ al vederii mele, aveam frică de înălțime, frică de înec, frică de animale sălbatice etc. Mai aveam și frica de singurătate, frica de întuneric, frica de abandon, frica de respingere sau frica de a fi uitată. Acestea sunt doar câteva frici care mi-au venit acum în minte, însa tind să cred mai aveam și altele. Diferența dintre cele două seturi de mai sus, constă în faptul că primele frici menționate sunt frici concrete, legate de situații concrete, iar celelalte sunt mai mult frici proiectate, fără un obiect anume.
Când vederea a început să scadă au început să apară frici noi și partea grea era că aceste frici erau destul de neînțelese pentru cei din jurul meu deoarece începeam să experimentez senzații pe care oamenii nu le trăiesc în mod obișnuit cum ar fi teama de imprevizibil cauzată de scăderea controlului asupra vizibilității mediului înconjurător, sau teama de accidentare datorată deteriorării câmpului vizual care îmi oferea o imagine de ansamblu, dar o bordură sau un indicator de pe trotuar puteam să le omit și să mă lovesc de ele. Am început să mă simt nesigură pe propriile capacități fundamentale precum: deplasarea în exterior, locuri noi, scările deveniseră un coșmar, traversarea șoselei, intersecțiile sau călătoria cu mijloacele de transport în comun.
Fricile acestea s-au adăugat la cele vechi și obișnuite și dacă ma gândesc bine cea mai mare teamă a mea a fost pierderea autonomiei și a intimității deoarece tot ce e reprezentat în scris sau imagini devenea acum inaccesibil și aveam nevoie ca cineva să citească sau să îmi descrie imaginile.
Dacă e sa văd și partea pozitivă – care să știți că există – am scăpat de teama de înălțime deoarece e o frică vizuală sau de teama de înec deoarece am învățat să înot.
Prezența fricilor în viața noastră ne produce foarte multă suferință, frustrare și nefericire. Deoarece sunt o persoană căreia îi place libertatea, aceste noi obstacole mă împiedicau să fiu liberă și fericită. Unii oameni au puterea de a gestiona frica singuri, în propriul mod și prin soluții personale. Alții au nevoie de ajutor, așadar cititul îi poate ajuta, să învețe cum să o cunoască când apare. Este nevoie de timp pentru a face față acesteia, iar un aspect foarte important este să recunoaștem că ne este frică și să acceptăm ajutorul celorlalți.
În ceea ce mă privește, cel mai mare ajutor pe care l-am primit ca să scap de frici a fost încrederea pe care cei din jur au investit-o în mine și faptul că trebuia să fiu puternică. Prin perseverență și citind foarte mult am reușit să depășesc majoritatea fricilor pe care acum le consider provocări. Cea mai mare comoară pe care consider că o am în această viață este libertatea și, pentru că nu este compatibilă cu frica, lupt în fiecare zi să mă simt liberă!
Be First to Comment