M-am înscris pentru prima dată la Facultatea de Jurnalism, după terminarea liceului, însă am renunțat după primul an datorită problemei de vedere și am ales în schimb cursuri de calificare profesională. Totuși îmi doream foarte mult să studiez în continuare și astfel, după 4 ani, când deja munceam și lucrurile păreau să fie în ordine în ceea ce privea cariera mea profesională, motivată fiind de dorința de cunoaștere si autocunoaștere m-am înscris din nou la facultate, de această dată la Facultatea de Psihologie optând pentru varianta de școlarizare la distanță ceea ce presupunea 2 întâlniri pe semestru la facultate.
Primul an a fost totul în regulă, eram încântată de alegerea făcută însă resimțeam lipsa frecvenței și faptul că trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului deoarece îmi lipsea concentrarea, citeam de mai multe ori același lucru și dacă înțelegeam îmi era greu de reținut. Oricum fiind doar un hobby mai mult citeam lucruri care mi se păreau mai interesante decât cursurile în sine.
În anul doi am avut prima experiență în care am recunoscut ca am „ceva probleme de vedere” când la un examen – nu mai rețin exact la ce curs – a fost scrisă cerința pe tablă și am cerut să mai citească o data cerința deoarece nu apucasem să o copiez. Vederea a început să slăbească și am început să folosesc ochelarii de soare pentru a citi de pe foile de hârtie. Tot atunci am început să folosesc mai mult aparatura electronică de tip calculator multi-touch-screen care era asemeni unei tablete gigant de 23 sau 24 inch – nici nu mai rețin – dar era un calculator Dell și aveam și o tableta iPad pe care am început să folosesc setarea de inversare a culorilor astfel încât scrisul era alb iar fondul negru pentru un contrast puternic.
La sfârșitul anului am rămas cu 2 restanțe însă am avut numărul de credite pentru a promova anul. Deja vederea mea începuse să scadă de la an la an, destul de accelerat. În anul trei am început să folosesc ochelarii de soare la toate examenele deoarece fără ei scrisul era foarte șters și îmi lua foarte mult timp să citesc. Am rămas și cu 2 examene picate atât in sesiunea de examen cât și in cea de restanțe și astfel nu am terminat facultatea deodată cu colegii mei.
Pe parcursul anului 3 mi s-au întâmplat mai multe evenimente personale stresante, am trecut și printr-o criză emoțională, iar vederea era din ce în ce mai slabă și devenisem foarte pesimistă. În acel an, într-o singura zi am aflat că trebuie sa îmi caut alt loc de muncă deoarece nu mai vedeam pe un ecran să lucrez și am aflat că trebuia să ma mut și să îmi caut altă chirie în cel mai scurt timp. Mă simțeam inutilă, incapabilă, nu vedeam rostul în viață, nu știam încotro să mă îndrept și până la urmă nu știam de ce trăiesc și de ce mi se întâmplă toate acestea mie. Am făcut cerere pentru prelungire de studii însă nu mi-am dat toate examenele, iar anul următor am mai făcut o cerere pentru prelungire de studii dar aveam trei locuri de muncă paralele, vederea foarte slabă și ajunsesem să folosesc bastonul alb și a trecut și acel an.
Aflând ca doar 3 ani pot fi în prelungire de studii mi-am căutat toate resursele interioare de care aveam nevoie și mi-am făcut un plan: în acel an trebuia să învăț să promovez toate examenele, iar pentru examenul de licență și lucrarea de cercetare îmi acord un an întreg. Astfel am promovat toate examenele și am absolvit facultatea. Pentru lucrarea de licență am început pregătirile în luna octombrie și, pas cu pas, în luna aprilie a anului următor lucrarea era scrisă, apoi am mai lucrat cam 2 săptămâni la prezentarea Powerpoint după care am început parcurgerea bibliografiei.
Țin să precizez că toată pregătirea lucrarii de licență am făcut-o noaptea deoarece ziua era mult mai solicitant să îmi folosesc vederea datorită contrastului diminuat de lumina zilei și cu toate că am accesibilizat spațiul cu jaluzele și draperii, lângă mine este curtea unei scoli și copii fac foarte multă gălăgie dimineața, iar după-amiezile lucram. Așa am început să manifest și nistagmus, o mișcare necontrolată și involuntară a ochilor, iar citirea bibliografiei a început sa fie foarte foarte redusă, adică o pagină pe oră după care trebuia să mă odihnesc. Am fost ajutată de oameni care au empatizat cu problema mea și am reușit sa parcurg de doua ori toată bibliografia crezând că este suficient.
La examenul scris, pentru prima dată am avut nevoie de asistență și am fost pusă în fața unei realități pe care nu o anticipasem: citirea întrebărilor și a variantelor de răspuns de către o altă persoană – de fapt nu ma gândisem că ar putea fi complicat. Aflată in examen, după ce au început să îmi fie citite întrebările îmi venea să plâng, deoarece realizam că nu puteam să rețin întrebarea și cam pe la a treia variantă de răspuns îmi pierdeam concentrarea și uitam întrebarea. Îmi înghițeam lacrimile și îmi dădeam seema că nu îl voi promova și așa a și fost. Totuși știind că nu am promovat proba scrisă mi-am făcut curaj și m-am prezentat la prezentarea lucrării de cercetare deoarece vroiam să știu ce am de corectat pentru data următoare însă spre marea mea bucurie la această proba am luat o notă bună și după examen am aflat că în următoarea sesiune dacă fac cerere va fi recunoscută.
Totuși întrebări de genul: „vai dar cum de nu ți-ai luat licența?” sau faptul că a trebuit să recunosc în fața tuturor cunoscuților acest eșec m-a ajutat enorm să accept și să înțeleg frustrarea și apăsarea unui eșec. Atunci mă durea faptul că eșuasem pentru prima dată în viața mea la un examen major și mai trebuia să mai imi și asum acest lucru public, însă acum mă bucur deoarece a schimbat ceva în interiorul meu.
Anul acesta am învățat din eșecul de anul trecut, am luat legătura cu biroul pentru studenți cu dizabilități și am primit bibliografia accesibilizată și am reușit să îmi antrenez creierul ascultând o informație de atâtea ori până a devenit familiară încât să o pot înțelege. După ce am înțeles materia am făcut simulări ale situației de examen în care am rugat prieteni apropiați să îmi citească întrebări de tip grilă și am descoperit metode prin care să pot reține esența întrebării și să elimin mai întâi răspunsurile care mi se păreau de la început greșite și apoi din cele rămase să aleg prin excludere, răspunsul corect. Rezultatul: am promovat! Cu toate că au trecut mai mulți ani decât am preconizat inițial, simt că am reușit, mi-am învins temerile și frustrările reușind să închei ceea ce am început. A fost o luptă continuă cu mine însămi, o călătorie prin care am reușit să mă cunosc mai bine și să îi înțeleg pe cei din jur dintr-o cu totul altă perspectivă. Cu alte cuvinte, eu cred că viața mi-a dat un test al perseverenței pe care simt că l-am trecut.
Be First to Comment